Gresie

Una dintre caracteristicile definitorii ale aspectului gresie este textura sa. Toată gresia este clastică și cu granulație medie, ceea ce înseamnă că este alcătuită din fragmente de rocă și minerale și că acele fragmente variază în dimensiune de la aproximativ 1/4 până la 2 mm. Aceste fragmente sunt vizibile cu ochiul liber (uneori doar abia), fără a fi nevoie de o lentilă de mână. Totuși, o lentilă de mână este un instrument cu adevărat distractiv și util atunci când faceți observații despre orice rocă, în special gresie.

În timp ce dimensiunea definită a granulelor de gresie este strâns limitată, există mult mai multă variabilitate când vine vorba de forma granulelor și de cât de bine sunt sortate.

Granulele de gresie pot parcurge întregul spectru de la unghiular la rotunjit. Soiurile de gresie „arkose” și „graywacke” au ambele granule unghiulare, în timp ce „arenitul de cuarț” are boabe bine rotunjite. Forma boabelor este atât un rezultat al sursei lor, cât și un indicator al cât de departe au călătorit înainte de depunere.

În mod similar, „arenitul de cuarț” are boabe foarte bine sortate, în timp ce „arkose” și „graywacke” sunt slab sortate. Sortarea cerealelor se referă la variabilitatea mărimii granulelor, astfel încât arenitul de cuarț are granule care sunt toate foarte asemănătoare ca mărime, în timp ce arkose și graywacke pot avea granule care acoperă întregul spectru de la 1/4 la 2 mm în dimensiune.

Gresia este atât de comună și relativ recunoscută încât ați putea crede că identificarea acesteia este o chestiune trivială. Deși acesta este adesea cazul, această presupunere îi determină adesea pe oameni să identifice greșit alte tipuri de roci drept gresie. Ca și în cazul oricărei roci, este important să se adopte o abordare mai sistematică atunci când se identifică gresie și variantele sale.

Pentru a identifica gresie, observați roca pentru a vă asigura că este compusă din granule de nisip individuale. Dimensiunile acestor boabe pot varia de la 1/4 la 2 mm. Suprafața rocii se va simți aspră și granulată, ca șmirghel. Gresia poate avea aproape orice culoare, dar este cel mai frecvent maro, cafeniu, aproape alb sau roșcat.

Clastic Sedimentary – Format din cimentarea împreună a fragmentelor de rocă și minerale
Granulație medie – Boabele individuale variază în dimensiune de la 1/4 la 2 mm
În plus, puteți identifica subtipurile de gresie în funcție de culoarea lor, de forma boabelor și de cât de bine sunt sortate boabele.
Graywacke – boabe unghiulare, prost sortate, de obicei gri sau gri închis
Arenit de cuarț – boabe rotunjite, bine sortate, de obicei alb murdar, cafeniu sau cenușiu
Arkose – Boabe unghiulare, prost sortate, de obicei roșiatice sau portocalii

Gresia poate reacționa și cu acidul. Prefer să folosesc oțet alb obișnuit pentru a efectua teste de acid, dar într-un cadru de laborator ați folosi de obicei o soluție de acid clorhidric diluat.

Cel mai frecvent motiv pentru care gresia ar putea reacționa cu acidul este cimentul. Dacă gresia este cimentată împreună de calcit (ceea ce este în mod obișnuit), atunci acel ciment va reacționa și va spulbera cu acid. Cu toate acestea, multe gresii sunt cimentate împreună cu alt material (de obicei silice) care nu reacționează cu acidul, așa că acest test nu este diagnostic.

Ar putea părea o prostie chiar și să pui această întrebare. Se pare că am răspuns deja la această întrebare mai devreme în acest articol – gresia este făcută din nisip, nu? Dar răspunsul real poate fi puțin mai implicat decât atât. Deci, din ce este făcută gresia?

În general, gresia este făcută din granule de nisip care provin din roci mai vechi care au fost sparte și uzate. Granulele de nisip sunt de obicei din cuarț sau feldspat, dar pot fi aproape orice mineral. Legarea acestor boabe împreună este cimentul, care este de obicei făcut din silice, calcit sau oxid de fier.

Este posibil să găsești fosile în gresie dacă condițiile erau potrivite în momentul depunerii. Nu sunt nici pe departe la fel de prolifici în gresie ca și în șisturi sau calcar, dar este încă o apariție relativ comună.

Mineralele din care sunt făcute boabele de nisip tind să fie foarte dure. Mai exact, majoritatea gresiilor sunt alcătuite în principal din granule de cuarț și feldspat. Aceste minerale sunt atât foarte comune pe suprafața Pământului, cât și foarte rezistente la intemperii. Ei pot suporta multe abuzuri de-a lungul timpului, fără a fi complet distruși.

Alte minerale se pot descompune în particule de dimensiunea argilei sau se pot dizolva în întregime, dar cuarțul și feldspatul tind să rămână mult timp. Aceasta înseamnă că ele pot fi transportate la distanțe mari pentru a se aduna în cele din urmă, a fi reluate și a se solidifica în gresie.

Cimentul care leagă boabele împreună depinde aproape în întregime de ce minerale sunt prezente în apa care se mișcă prin nisip în momentul compactării și cimentării. De exemplu, apa încărcată cu silice va pătrunde prin granulele de nisip și va acoperi treptat suprafețele acestora cu silice pe măsură ce precipită din soluție, în cele din urmă leagă boabele împreună.